La Parohia "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Corneliu Sutaşul" - Balta Albă din Capitală a avut loc ieri, 2 iunie, festivitatea de lansare a cărţii "38 de ani la graniţele Patriei", scrisă de colonelul Profir Ursu, erou al celui de-al II-lea Război Mondial. Evenimentul se înscrie în programul religios-cultural organizat de Parohia Balta Albă pentru a marca Ziua Eroilor. La invitaţia părintelui paroh Vasile-Cristian Niţă, colonelul Profir Ursu a rostit un cuvânt de comemorare a eroilor neamului românesc, subliniind importanţa cinstirii celor care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă pentru libertatea şi pentru credinţa strămoşească.

 

Părintele paroh Vasile-Cristian Niţă a făcut apoi prezentarea noii apariţii editoriale, care reîntregeşte informaţional cartea "O viaţă în slujba lui Dumnezeu şi a Patriei" a aceluiaşi autor, publicată anul trecut. "L-am cunoscut pe colonelul Profir Ursu, ca om de o meticulozitate deosebită, un ofiţer competent care se remarca prin demnitatea cu care îşi îndeplinea misiunile încredinţate. Ştiu toate aceste detalii deoarece am lucrat împreună la Turnu Măgurele 10 ani de zile, el fiind notat în toţi aceşti ani cu calificativul foarte bine. Îl preţuiesc în mod deosebit şi îl felicit pentru stăruinţa cu care a scris această carte în condiţiile de mare suferinţă trupească pe care le îndură. Este admirabil faptul că un om la vârsta de 88 de ani, în pofida suferinţei fizice care îi roade trupul, mai are puterea morală de a scrie, de a-şi aşterne pe hârtie gândurile şi experienţa din care oamenii pot învăţa atât de multe", ne-a spus colonelul Ion Mezere, fost coleg de arme al col. Profir Ursu şi membru fondator al publicaţiei "Gândul Anonimului".

 

Parteneri

Binefăcători