Concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu” organizat cu prilejul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii în Patriarhia Română.

Dreptmăritori Creştini,

Vă invităm să participaţi în perioada  01-22 martie 2015 la Proiectul catehetic “Călăuză în Credinţa Ortodoxă” care se va desfăşura în biserica parohială după programul următor:

 

PROIECT DE CATEHIZARE PENTRU TINERI

„Prietenii Sfântului Corneliu Sutaşul”

- este o formă de învăţare pentru tineri, în afara învăţământului instituţionalizat, centrată pe aspecte ale vieţii participantului şi ale comunităţii sale; o formă participativă de învăţare în cadrul căreia informaţiile noi nu mai sunt oferite unor participanţi pasivi, ci li se cere acestora contribuţia pentru desfăşurarea unor dialoguri interactive. Astfel, se asigură participantului nu numai informarea, ci mai ales formarea lui în ceea ce priveşte dobândirea deprinderilor de comunicare, de exprimare clară şi concisă în ceea ce are de spus, de asculare activă, de respect  şi încredere în sine şi în ceilalţi dar mai presus de toate are posibilitatea de a-şi însuşi cunoştinţe religioase ce-i pot servi ca repere fundamentale în viaţa duhovnicească. Este o formă antrenantă de învăţare, într-o atmosferă plăcută, care oferă cursanţilor posibilitatea de a experimenta cele învăţate şi de a reflecta asupra lor în vederea folosirii în viaţa personală şi socială.

Sesiunea I - 24.10.2010 - 19.12.2009

Preşedinte:

Preot Paroh Cristian Vasile Niţă

Moderatori:

- diac. Catălin Grumezea

- Gheorghe-Cristian Popa

-Danuţ Noapteş

I. OBIECTIVE:

  • transmiterea valorilor de credinţă în funcţie de nivelul cultural şi frământările duhovniceşti ale fiecărei persoane;
  • familiarizarea tinerilor cu învăţătura sau cu anumite aspecte ale vieţii Bisericii;
  • cunoaşterea frământărilor, nevoilor, aspiraţiilor tinerilor pentru venirea în întâmpinarea şi sprijinul lor cu mijloacele specifice Sfintei Biserici;
  • combaterea prozelitismului sectar;
  • sporirea responsabilităţii tinerilor faţă de ei înşişi şi de societate;
  • cultivarea unor relaţii de prietenie între tinerii din parohie şi formarea unui grup compact cu iniţiative în societate;
  • completarea cunoştinţelor primite în cadrul orelor de religie din şcoli;

II. Metodologia de organizare:

1.  Dialogurile – vor fi moderate de doi cateheţi sub îndrumarea preotului paroh.

- vor dura maxim 60 de min. cu pauză de 10 min.

- se vor desfăşura duminical în biserică;

2. Organizatorii asigură participanţilor condiţiile materiale necesare desfăşurării activităţii;

3. Participanţii pot fi implicaţi în activităţi practice (acţiuni caritabile, participarea la slujbe, formarea unui grup vocal bisericesc, excursii şi pelerinaje, etc.);

4. Evoluţia participanţilor va fi evaluată şi consemnată într-un jurnal de activitate;

5. Evaluarea cunoştinţelor se face pe baza unui test la finalul proiectului. Rezultatele vor fi sub forma unor calificative. Toţi participanţii primesc diplome şi premii substanţiale;

Atelierul de pictura

Parohia “Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Corneliu Sutaşul” organizează, în fiecare marţi, în biserica parohială, între orele 16.00-18.00, Cercul de Pictură bisericească.

 

Hristos, bucuria tinerilor

Parohia Balta Albă

Asociaţia Faptele Credinţei

Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”

 

PROIECT  EDUCAŢIONAL

„ Hristos,

bucuria tinerilor ”

 

I. ARGUMENTAREA PROIECTULUI

 

      Aşa cum Mântuitorul a fost Modelul desăvârşit de înţelepciune, bunătate, frumos, şi iubire, noi, creştinii,  trebuie să urmăm acest Model atât cât ne este cu putinţă fiecăruia dintre noi. Pentru a-l face pe copil să ajungă la aceste valori esenţiale ale umanităţii este necesară educaţia religioasă. Mai întâi în familie, copiii învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii.

Prin acest proiect ne-am propus sa lărgim sfera de cunoaştere umană, copiii să trăiască în relaţie de ajutorare a persoanelor defavorizate, sau cărora viata nu le-a oferit prea mult, să-şi dezvolte stări afective pozitive, să cunoască aspecte ale vieţii unor persoane singure, bolnave sau abandonate.

        Ajutorarea şi protejarea persoanelor defavorizate este o problemă care trebuie să intereseze pe toată lumea: adulţi şi copii. Vrem să aducem un zâmbet pe feţele bătrânilor singuri, acestor  ,,trecători prin viaţă”, să fim nepoţii pe care şi i-ar fi dorit, să le deschidem uşa continuu, nu numai cu ocazia unor sărbători, să le aducem un strop de bucurie prin activităţile noastre .

        Prin derularea acestui proiect, elevii vor oferi persoanelor defavorizate un strop de iubire. Indirect, vor exista, de asemenea beneficii în ceea ce priveşte relaţiile dintre oameni, între generaţii pe de o parte, dar şi între şcoală şi comunitate, pe de altă parte.

 

II. SCOPUL PROIECTULUI            

·        Formarea unui grup de iniţiativă format din elevi, profesori, preoţi şi alţi voluntari pentru desfăşurarea unor acţiuni cu caracter social, cultura şi educativ.

 

III. OBIECTIVE SPECIFICE

 

·      cunoaşterea învăţăturilor Bisericii şi a tradiţiilor religioase formarea virtuţilor creştine

·      completarea prin activităţi extracurriculare a educaţiei religioase din cadrul orelor de religie

·       participarea activă la evenimentele religioase şi sociale ale comunităţii

·       educarea unor virtuţi creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios

·  transmiterea valorilor de credinţă în funcţie de nivelul cultural şi frământările duhovniceşti ale fiecărei persoane

·      familiarizarea tinerilor cu învăţătura sau cu anumite aspecte ale vieţii Bisericii

·     cunoaşterea frământărilor, nevoilor, aspiraţiilor tinerilor pentru venirea în întâmpinarea şi sprijinul lor cu mijloacele specifice Sfintei Biserici

·     sporirea responsabilităţii tinerilor faţă de ei înşişi şi de societate

·   cultivarea unor relaţii de prietenie între tinerii din parohie şi formarea unui grup compact cu iniţiative în societate

 

IV. ECHIPELE PROIECTULUI

 

a) Echipa interpartenerială ( coordonatorii de proiect din instituţiile implicate):

·        Prof. Elena Bădiţă - Colegiul  Tehnic  „Anghel  Saligny “

·        Prof. Laura Marinescu - Colegiul  Tehnic  „Anghel  Saligny “

·        Pr. Paroh Vasile-Cristian Niţă - Parohia Balta Albă

·        Diac. Cătălin Grumeza - Parohia Balta Albă

·        Gheorghe-Cristian Popa - Asociaţia „Faptele  Credinţei”

 

b) Echipa de implementare a proiectului pe bază de voluntariat

 

·        prof. Elena Bădiţă

·        prof. Mihai  Scarlat - psihopedagog

·        prof. Ana Mihu

·        prof. Carmen Dumitru

·        prof. Laura Marinescu

·        prof. Gabriela Dan Hariton

·        prof. Delia Motoc

·        prof. Tatiana Putineanu

 

c) Voluntari

·        Cadre didactice 

·        Preoţi,

·        Medici

·        Părinţi

·        Reprezentanţi Poliţie

·        Comunitatea locală  

 

V. GRUPUL ŢINTĂ

·        elevii Colegiului Tehnic “ Anghel Saligny”

·        persoanele defavorizatedin cuprinsul Parohiei Balta Albă 

 

VI. ANALIZA RESURSELOR

a)    Umane :

-         elevii Colegiului tehnic „Anghel Saligny”

-         profesorii Colegiului tehnic „Anghel Saligny”

-         preoţii Parohiei Balta Albă

-         personalul Asociaţiei „Faptele Credinţei”

-         voluntari

b)    Materiale:

-         instrumente şi materiale specifice activităţilor prevăzute în proiect (vezi Calendarul activităţilor)

-         tehnică audio – video (cd-uri, cameră foto şi video, laptop, videoproiector)

-         carţi cu caracter religios

-         diplome

 

Surse de finanţare:

-         donaţii de la asociaţii, firme, persoane fizice

-         Asociaţia „Faptele Credinţei”

-         Parohia Balta Albă

c)     Spaţiale:

-         sălile Colegiului  „Anghel Saligny”

-         Biserica parohială a Parohiei Balta Albă

d)    Temporale :

-         1 martie 2011 – 1martie 2012

 

VII. PLANUL OPERAŢIONAL DE ACŢIUNE

a.      etapa de identificare a grupurilor

b.     etapa de desfăşurare propriu – zisă a activităţilor

c.     etapa de mediatizare

d.     etapa de evaluare finală

 

VIII. PLANUL ANALITIC DE REALIZARE

 

Durata

Denumirea

Tipul activitaţii

Responsabili

martie 2010

„Natura, darul lui Dumnezeu pentru oameni”

- ecologizarea unui parc din Sectorul 3 

-prof. Ana Mihu                                      -prof. Gabriela Dan Hariton

-diac. Cătălin Grumeza

aprilie 2011

„Să ne cunoaştem credinţa!”

- concurs pe teme religioase

                                       

-prof. Marinescu Laura

-diac. Cătălin Grumeza

mai 2011

„România creştină”

- excursie  tematică

                             

-prof. Carmen Dumitru                                                                                                                                                                            -prof. Delia Motoc

-pr. Cristian Niţă

iunie 2011

„Să ne cinstim eroii!”

- Organizarea unor activităţi în cinstea Zilei Eroilor

-prof. Putineanu Tatiana,                                                                                                 -prof. Marinescu Laura

 -pr. Cristian Niţă

 

 

 

Activităţi organizate pe toată perioada derulării proiectului :

 

·        Mese rotunde organizate lunar, pe teme  educative cu participarea unor invitaţi:  diriginţi, medici, reprezentanţi politie, preot, consilier psihopedagog (responsabili: prof. Elena Bădiţă, Gheorghe-Cristian Popa)

·        Identificarea elevilor cu rezultate bune la învăţătură ce provin din familii defavorizate în vederea acordării unor burse de studiu din partea Asociaţiei Faptele Credinţei (responsabili: prof. Elena Bădiţă, Gheorghe-Cristian Popa)

·        Ajutorarea copiilor săraci şi a persoanelor defavorizate din zonă, cu jucării, hăinuţe şi alimente neperisabile (responsabili: prof. Delia Motoc, prof. Carmen Dumitru,  Gheorghe-Cristian Popa )

·        Activităţi de voluntariat în colaborare cu Crucea Roşie – filiala Sector 3 şi cu Biserica (responsabili: prof. Ana Mihu, diac. Cătălin Grumeza.)

·        Consiliere spirituală atât în şcoală, cât şi în biserica Parohiei Balta Albă (responsabil: pr. Vasile-Cristian Niţă, prof. Laura Marinescu)

·        Meditaţii la Limba Românǎ, Limba Franceză, Limba Englezǎ -  săptămânal (responsabili: diac. Cătălin Grumeza, prof. Gabriela Dan Hariton)

·        Cerc de Pictură – săptămânal,  marţi, ora 16.00 (responsabili: diac. Cătălin Grumeza, prof. Elena Badita)

·        Şcoală duminicală – duminica, ora 17.00 (responsabili: diac. Cătălin Grumeza, prof. Laura Marinescu )

·        Publicarea de articole în presă şi în publicaţiile instituţiilor partenere (responsabili: Gheorghe-Cristian Popa, prof. Gabriela Dan Hariton )

 

IX. DISEMINAREA PROIECTULUI

 

-         expoziţie cu fotografii din timpul activităţilor desfăşurate,

-         publicaţii în revista liceului, în revista parohială şi pe site-ul parohiei a unor articole semnate de elevi şi profesori

-         diplome de participare pentru elevi

-         popularizarea proiectului în şcoli, în presa locală şi pe site-uri educaţionale

-         mediatizarea activităţilor prin intermediul Ziarului Lumina al Patriarhiei Române

 

 

 














 

Programul Şcolii duminicale

 

Parohia Balta Albă organizeazǎ în fiecare duminicǎ, de la ora 17:00, în cadrul Şcolii duminicale, cursuri pentru catehizarea tinerilor.

La acest proiect pot participa cei care doresc sǎ-L cunoască şi sǎ-L înţeleagǎ pe Dumnezeu.

Fiecare participant  poate veni cu propuneri de teme sau diverse iniţiative.

 

Duminică - 27.02.2011 - A doua venire a Domnului Iisus Hristos

Duminică - 06.03.2011 - Căderea omului în păcat

Duminică - 13.03.2011 -  Duminica biruinţei Ortodoxiei

Duminică - 20.03.2011 - Isihasmul şi Sfântul  Grigorie Palama

Duminică - 27.03.2011 - Sfânta Cruce-păzitoarea creştinilor

Duminică - 03.04.2011 - Scara dumnezeiescului urcuş

Duminică - 10.04.2011 - Adeverirea Morţii şi Invierii Domnului

 

Vă aşteptăm cu drag!

“Calauza in Credinta Ortodoxa ”

 

Vă invităm să participaţi în perioada  19 iunie- 31 iulie 2011 la Proiectul catehetic “Călăuză în Credinţa Ortodoxă ” care se va desfăşura în biserica parohială după programul următor:

19.06.2011, ora 17
 Despre Cultul Creştin Ortodox

 

26.06.2011, ora 17
Duminica şi Sărbătorile

 

03.07.2011, ora 17
Biserica sau Casa Domnului

 

10.07.2011, ora 17
Cele şapte Laude  ale Bisericii (I)

 

17.07.2011, ora 17
Cele şapte Laude  ale Bisericii (II): Rânduiala Vecerniei

 

24.07.2011, ora 17 
Cele şapte Laude ale  Bisericii (III): Rânduiala Utreniei

 

31.07.2011, ora 17
Evaluarea cunoştiinţelor şi premierea participanţilor

Vă aşteptăm cu drag!

 

Paroh,

Pr. Vasile Cristian Niţă

 

Scoala duminicala

 

Ţinând seama de programul-cadru pentru realizarea  proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat '2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română', elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod, cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Dr. Daniel, Parohia Balta Albă organizeazǎ în cadrul Şcolii duminicale, cursuri pentru catehizarea tinerilor.

Tema Taina Sfântului Botez, va fi tratată complementar şi prezentată participanţilor  din următoarea perspectivă:

 

15.05.2011- ora 17.00 - Sfântul Botez în Sfânta Scriptură: prefigurare în Vechiul Testament şi realitate în Noul Testament

22.05.2011- ora 17.00 - Slujba Sfintei Taine a Botezului - semnificaţie teologică şi existenţială

29.05.2011- ora 17.00 - Pregătirea părinţilor după trup şi a părinţilor duhovniceşti (naşii) pentru botezul copiilor

05.06.2011 - ora 17.00 - Botezul copiilor în familii mixte din punct de vedere confesional sau interreligios

 

 

 

Proiect catehetic

 

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul” - Balta Albă, ţinând seama de programul-cadru pentru realizarea  proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat “2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română”, elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod, cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, organizează catehizarea enoriaşilor în cadrul Şcolii Duminicale. Tema “Taina Sfintei Cununii”, va fi tratată complementar şi prezentată participanţilor  din următoarea perspectivă:

 

Duminică, 18 septembrie 2011- ora 17.00

Taina Cununiei  - prezentare istorică

 

Duminică, 25 septembrie 2011- ora 17.00

Slujba Sfintei Taine  a Cununiei - semnificaţie teologică şi existenţială

 

Duminică, 2 octombrie 2011- ora 17.00

Pregătirea mirilor, a părinţilor trupeşti şi a părinţilor duhovniceşti (naşii) pentru primirea Tainei Cununiei

 

Duminică, 9 octombrie  2011- ora 17.00

Pastoraţia mirilor, a familiei creştine sau a instituţiilor care contribuie la educarea şi formarea familiei

 

Duminică, 16 octombrie  2011- ora 17.00

Naşterea de prunci, ca dar şi binecuvântare a familiei creştine

 

Duminică, 23 octombrie  2011- ora 17.00

Practici neortodoxe privind săvârşirea cununiei

 

Duminică, 30 octombrie  2011- ora 17.00

Problema familiilor mixte din punct de vedere confesional sau interreligios

 

 

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” – Balta Albă din Bucureşti şi Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Sectorul 3 au implementat, în perioada 27 februarie – 25 martie, proiectul „Tânărul creştin”, cu care se va înscrie zilele acestea în Concursul naţional de proiecte duhovniceşti “Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”, organizat de Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Parohia“Adormirea Maicii Domnului” şi “Sfântul Corneliu Sutaşul” - Balta Albă

Grădiniţa Nr. 147 Bucureşti

Asociaţia Faptele Credinţei

 

I. Proiect educaţional “Micul CREŞTIN”

Tipul proiectului: activităţi catehetice-educative

Durata: 6 şedinţe

Perioada: 1 mai - 15 iunie 2010

I. ARGUMENT

Cercetarile in domeniul psihologiei copilului si practica educativa ne arata ca educatia moral­-religioasa este posibila de la cea mai frageda varsta, iar varsta prescolara, cu trasaturile de vointa si caracter in formare, ne indreptateste sa afirmam ca introducerea unor elemente de educatie religioasa la gradinita este un lucru important si necesar. Aceasta este perioada propice ca toti copiii sa fie invatati sa-L iubeasea si sa-L respecte pe Dumnezeu, sa deosebesea binele de rau, sa stie ce trebuie sa faca pentru a trai crestineste, curati ca ingerii la trup si la suflet.

Dat fiind faptul ca, la varsta prescolara copiii sunt foarte receptivi la diversele influente care se exercita asupra lor, avem datoria de a-i ajuta sa-si deschida mintea si sufletul spre credinta si sa-i apropiem cat mai mult de adevaratele valori spirituale ale neamului din care se trag. Oferindu-le posibilitatea de a trai intens unele momente religioase, vom reusi sa le influentam comportamentul de zi cu zi si sa-i educam in spiritual valorilor moral religioase: "iubirea de aproapele", "implinirea de fapte bune", "respectarea parintilor si a batranilor", "ajutorarea celor nevoiasi" si, mai ales, "apararea cu tarie a credintei ortodoxe, stramosesti". Aceste valori crestine bine insamantate in sufletele curate ale copiilor, vor deveni pe parcursul vietii radacini puternice, care vor sustine cu tarie micul crestin in calea vanturilor sectare sau in incercarile vietii.

Avem un mare privilegiu si osfanta datorie de a-i familiariza pe copii cu sistemul valorilor religioase (evlavie, adevar, rugaciune, pietate, iertare, milostenie) si a le cultiva un comportament adecvat normelor si canoanelor religioase. Un copil, peste ani, ar putea fi un sfant sau un pacatos. De noi depinde daca sufletul lui porneste pe drumul bun sau pe drumul rau:"Din acelasi lemn poti face si icoana si maciuca".Cata vreme vom avea grija de copiii nostri, putem nadajdui intr­o lume mai buna, mai curata.

II. ETAPE:

1. Învăţarea rugăciunilor accesibile copiilor preşcolari

2. “Casa lui Dumnezeu - Biserica” – Importanţa participării la sfintele slujbe

3. “Ziua Eroilor - Să ne cunoaştem Veteranii !”- întâlnirea copiilor cu domnul colonel Profir V. Ursu – erou de război

4. “România Creştină” - pelerinaj la Mănăstirile Ghighiu, Pissiota şi Å¢igăneşti

5. “Hristos împărtăşit copiilor” - împărtăşirea copiilor în postul Sfinţilor Apostoli.

6. Serbarea şi acordarea Diplomei ,,Micul creştin” tuturor copiilor

III. ODIECTIV CADRU: introducerea copilului in ambianta sociala si culturala a spatiului caruia ii apratine şi realizarea caracterului religios- moral cu desavarsirea lui in personalitatea crestina.

IV. OBIECTIVE DE REFERINTA:

La sfarsitul proiectului, copiii vor fi capabili:

-   sa afle rostesca rugaciunile pentru copii

-   sa identifice pe Mantuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului, Sfinţii cei mai cunoscuţi

-   sa participe la manifestarile traditionale crestinesti;

-   sa recunoasca modele de comportament crestin în faptele sfintilor şi ale personajelor din poveşti;

-   sa respecte regulile de comportament religios-moral in familie, gradinita, biserica; sa identifice principalele calitati ale unui bun crestin;

-   sa se implice in actiuni comune cu prieteni si colegi apartinand diferitelor confesiuni;

V. METODOLOGIA DE INTERVENTIE:

1. Metode:

- didactice: explicatia, dezbaterea, lucrul in echipa, studiul de caz, instuctajul, jocurile de rol;

- psihologice: chestionarul, observatia;

2.Mijloace:

- carti cu caracter religios, CD-uri, casetofon, televizor, icoane, Biblia pentru copii, pliante, diverse materiale educative

3. Personal: educatoarele, parintii, preotul, alţi parteneri

4. Forme de organizare:

-frontala, pe grupe, vizite, expozitii, excursii, intalniri cu preotul.

VI. GRUPUL TINTA:

- copii de la Grădiniţa Nr. 147 din Bucureşti care manifesta interes pt acest gen de activitate

VII. DISEMINAREA PROIECTULUI

-        invitaţii pentru părinţi şi pentru reprezentanţi ai comunităţii locale

-        expoziţie de fotografii realizate pe timpul derulării proiectului

-        premierea copiilor si a îndrumatorilor

-        prezentarea unui program artistic

-        publicarea proiectului pe site-uri de specialitate

-        publicarea in presa a unui articol care sa ilustreze activitiatile derulate

 

VIII. EVALUAREA PROIECTULUI

- se va evalua modul în care au fost realizate obiectivele propuse, gradul de implicare în derularea programului, a  factorilor responsabili în vederea optimizării următoarei etape a proiectului “Micul creştin”.

 
II. Proiect "Crezul ortodox"

Simbolul credinţei - esenţa învăţăturii creştine

Ca operă a primelor două Sinoade Ecumenice de la care îşi trage şi numele, Simbolul niceo-constantinopolitan este cea mai importantă mărturisire de credinţă a Bisericii. În această mărturisire se fixează şi precizează credinţa Bisericii pentru apărarea vieţii în Hristos.

Mărturisirea credinţei în Sfânta Treime şi în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, are o însemnătate fundamentală pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin în parte. Biserica şi-ar pierde identitatea ei, dacă nu ar mărturisi limpede acum sau în viitor această credinţă.

Rolul Simbolului de credinţă în spiritualitatea Bisericii şi cu atât mai mult al Simbolului Niceo-Constantinopolitan, care a luat locul celorlalte şi a rămas în viaţa Bisericii până astăzi, este subliniat pregnant de către toţi marii cateheţi dintre Sfinţii Părinţi ai Bisericii: Sf. Chiril al Ierusalimului, Teodor de Mopsuestia, Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Ambrozie al Milanului, Sf. Niceta de Remesiana, Fericitul Augustin  etc. Aceştia arată importanţa covârşitoare a mărturisirii de credinţă, atât pentru naşterea omului în Hristos prin Sfintele Taine de iniţiere: Botezul, Mirungerea şi Euharistia, cât şi pentru întreaga viaţă a creştinului dreptmăritor.

Vă invităm să participaţi în perioada  06 iunie- 18 iulie 2010 la Proiectul catehetic “Simbolul credinţei - esenţa învăţăturii creştine” care se va desfăşura în biserica parohială după programul următor:

Duminică-  06.06.2010-  Ora 18-  Istoria Crezului Ortodox 

Duminică-  13.06.2010- Ora 18-  Învăţătura  despre Sfânta  Treime (art. I-VIII)

Duminică-  20.06.2010-  Ora 18-  Învăţătura  despre  Sfânta  Biserică (art. IX)

Duminică-  27.06.2010-  Ora 18-  Învăţătura  despre  Sfintele Taine (art. X)

Duminică-  04.07.2010-  Ora 18-  Învăţătura  despre viaţa viitoare (art. XI-XII).

Duminică-  11.07.2010-  Ora 18-  Locul Crezului Ortodoxîn cultul Ortodox     

Duminică-  18.07.2010-  Ora 18-  Evaluarea cunoştiinţelor  şi premierea participanţilor

Paroh, Pr. Vasile Cristian Niţă

1. PROIECT DE CATEHIZARE PENTRU TINERI

„Iisus Hristos, Învăţătorul tinerilor”

Sesiunea I - 28.06.2009 - 07.09.2009 

Sesiunea II: 28.06.2010 - 07.09.2010 

Responsabil:

Preot Paroh Cristian Vasile Niţă;

Cateheţi:  

- student teolog Gheorghe-Cristian Popa;

- student teolog Danuţ Noapteş;

I. OBIECTIVE:

  • transmiterea valorilor de credinţă în funcţie de nivelul cultural şi frământările duhovniceşti ale fiecărei persoane;
  • familiarizarea tinerilor cu învăţătura sau cu anumite aspecte ale vieţii Bisericii;
  • cunoaşterea frământărilor, nevoilor, aspiraţiilor tinerilor pentru venirea în întâmpinarea şi sprijinul lor cu mijloacele specifice Sfintei Biserici;
  • combaterea prozelitismului sectar;
  • sporirea responsabilităţii tinerilor faţă de ei înşişi şi de societate;
  • cultivarea unor relaţii de prietenie între tinerii din parohie şi formarea unui grup compact cu iniţiative în societate;
  • completarea cunoştinţelor primite în cadrul orelor de religie din şcoli;

II. Metodologia de organizare:

1. Imediat după anunţul oficial pentru lansarea proiectului  începe perioada de informare a membrilor parohiei prin distribuirea de pliante şi lipirea afişelor la avizierele blocurilor care aparţin parohiei;

2. Înscrierea participanţilor se va face iniţial prin anunţ telefonic, email sau personal la pangarul bisericii. Ulterior, participanţii vor completa  o cerere-tip adresată preotului paroh în care vor solicita înscrierea pentru proiect şi vor menţiona vârsta , ocupaţia şi datele de contact.  Deasemenea, se va întocmi un tabel nominal cu cei înscrişi. Se pot înscrie şi membri ai altor parohii; Participanţii trebuie sa aibă vârsta între 15 şi 25 de ani.

3. Numărul participanţilor va fi de maxim 20 de persoane. În cazul în care numărul celor înscrişi va depăşi această limită se va forma încă un grup după aceiaşi structură şi metodologie de organizare.

4.  Dialogurile - vor fi moderate de doi cateheţi sub îndrumarea preotului paroh.

                   - vor dura maxim 90 de min. cu pauză de 10 min.

- se vor desfăşura săptămânal pe o perioadă de  70 de zile (10 sesiuni) stabilite în prealabil printr-un program adaptat resurselor temporale ale orgaizatorilor şi ale participanţilor;

                   - se vor desfăşura în biserică;

- numărul  minim de sesiuni la care trebuie să participe cei înscrişi reprezintă jumătate din numărul total (5 / 10).

4. Organizatorii asigură participanţilor condiţiile materiale necesare desfăşurării activităţii;

          5. Participanţii pot fi implicaţi în activităţi practice (acţiuni caritabile, participarea la slujbe, formarea unui grup vocal bisericesc, excursii şi pelerinaje, etc.);

          6. Evoluţia participanţilor va fi evaluată şi consemnată într-un jurnal de activitate;

          7. Evaluarea cunoştinţelor se face pe baza unui test la finalul proiectului. Rezultatele vor fi sub forma unor calificative. Toţi participanţii primesc diplome şi premii substanţiale;

 

2. Proiectul catehetic

“EU SUNT VIŢA, VOI SUNTEŢI MLĂDIŢELE” (In.15,5)

În perioada 02 iunie - 28 iulie 2009 s-a desfăşurat în biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului’’ şi” Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul” Balta Albă, Proiectul Catehetic “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele ” după programul următor :

  • Marţi 02.06. 2009 ora 18 Despre Sfintele Taine
  • Marţi 09.06. 2009 ora 18 Sfânta Taină a Botezului
  • Marţi 16.06. 2009 ora 18 Sfânta Taină a Mirungerii
  • Marţi 23.06. 2009 ora 18 Sfânta Taină a Euharistiei
  • Marţi 30.06. 2009 ora 18 Sfânta Taină a Mărturisirii
  • Marţi 07.07. 2009 ora 18 Sfânta Taină a Cununiei
  • Marţi 14.07. 2009 ora 18 Sfânta Taină a Maslului
  • Marţi 21.07. 2009 ora 18 Sfânta Taină a Preoţiei
  • Marţi 28.07. 2009 ora 18 Evaluarea cunoştinţelor

Au fost acordate participanţilor diplome şi premii prin generozitatea sponsorilor : Ideal Birotica şi Asociaţia “ Faptele Credinţei”

Parteneri

Binefăcători